Investitiile in publicitatea outdoor au crescut in primul semestru din 2015 cu 6%, comparativ cu acelasi interval al anului 2014

Potrivit celor mai recente rezultate publicate de Biroul Roman de Audit Transmedia, investitiile in publicitatea outdoor au crescut in  primul semestru din 2015 cu 6% fata de aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la o valoare de 27 milioane EUR (ratecard).
 
Aceasta evolutie pozitiva din primul semestru al anului 2015 respecta tendinta generala de stabilitate a investitiilor in publicitatea OOH observata in perioada ianuarie 2013 – iunie 2015, ceea ce indica un echilibru relativ la nivelul pietei de publicitate outdoor. In cadrul acestei analize au fost luate in calcul doar companiile care au beneficiat de monitorizare constanta in perioada mai sus mentionata, asigurandu-se astfel acuratetea si comparabilitatea datelor.
 




Echilibrul observat in ansamblu pentru piata de publicitate outdoor se regaseste si la nivelul numarului de fete suport ocupate (aproximativ 14.000  in primul semestru al anului 2015 fata de 15.500 in aceeasi perioada a anului 2014), precum si in evolutia clientilor care au investit in publicitatea OOH.
 




Sectoarele de activitate care au generat cele mai importante investitii in publicitatea outdoor in primul semestru al lui 2015 sunt reprezentate de zona de retail si de sectorul comunicatiilor, acesta din urma fiind puternic influentat de activitatea de comunicare a clientului Telekom Romania. Raportandu-ne la acelasi interval al anului 2014, observam ca cea mai importanta evolutie a investitiilor in publicitatea outdoor a avut loc la nivelul sectorului financiar, acesta inregistrand  o crestere de 45% si avand ca exponent principal clientul ING Group.



In ceea ce priveste distributia volumelor atrase de cei mai importanti jucatori din industria panotajului, observam ca primele trei companii au cumulat 60% din totalul investitiilor in piata de publicitate outdoor. Euromedia Group conduce acest top, reusind sa colecteze peste 8.5 milioane euro (valoare ratecard) din vanzarea spatiilor publicitare detinute, urmatoarele pozitii fiind ocupate de Getica OOH si Affichage Romania.

 




Informatii suplimentare:

1.    Despre BRAT:
BRAT este organizatia industriei de media din Romania care masoara audienta presei scrise si a mediului online, auditeaza tirajele (presa scrisa) si monitorizeaza investitiile in publicitate (presa scrisa, online, radio si outdoor). Masuratorile si monitorizarile BRAT sunt independente si transparente, pe baza standardelor profesionale stabilite de membrii sai in concordanta cu normele internationale. BRAT pune la dispozitia pietei de media si de publicitate indicatorii de performanta obtinuti in urma auditului si a studiilor realizate. De aceea, rapoartele BRAT reprezinta reperul sigur si credibil pentru decizii strategice care implica industria media.

2.    Despre MIP:
Monitorizarea investitiilor in publicitate (MIP) este studiul realizat   de BRAT incepand cu 2011 care pune la dispozitia pietei de media si de publicitate informatii complete despre campaniile publicitare desfasurate in cadrul publicatiilor tiparite, emisiilor statiilor radio, site-urilor web si locatiilor OOH. Monitorizarea este realizata pe baza de standarde si metodologii create si acceptate de industria de media si publicitate.
 
In cadrul studiului de Monitorizare a Investitiilor in Publicitate sunt inscrise peste 200 dintre cele mai relevante publicatii nationale, locale si regionale, opt statii radio nationale, aproximativ 2000 de site-uri web, precum si 12 cele mai importante companii de OOH. In cazul publicitatii online sunt monitorizate doar campaniile publicitare de tip display si nu este inclusa publicitatea servita de site-uri specializate cum ar fi  Google, Facebook, Yahoo etc.
 
Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la comunicare@brat.ro sau 0722 755 221, Cosmina Bucur.