Newsletters
înapoi la newslettersInvestitiile in publicitatea din presa scrisa au scazut in primul semestru din 2015, comparativ cu acelasi interval al anului 2014
Potrivit celor mai recente rezultate publicate de Biroul Roman de Audit Transmedia, investitiile in publicitatea din presa scrisa au scazut in primul semestru din 2015 cu 5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la o valoare de 65 milioane EUR (ratecard).
Analizand publicatiile cu aparitie continua in intervalul ianuarie 2013 – iunie 2015 se constata ca, dupa cresterea care a marcat sfarsitul anului 2013 si intreg anul 2014, primul semestru al acestui an aduce o usoara scadere a volumelor investite in zona presei scrise. Aceasta se remarca si la nivelul spatiului publicitar ocupat, care a scazut de la 12.000 pagini in prima parte a lui 2014, la aproximativ 10.500 pagini in 2015, precum si la nivelul numarului de clienti de publicitate si al marcilor comunicate de acestia. Tinand cont de specificul sezonier al publicatiilor tiparite, putem estima ca pana la finalul anului 2015 investitiile in publicitate se vor situa la un nivel similar celor din 2014, marcand astfel o usoara stabilizare a pietei de publicitate.
Sectoarele de activitate care au generat cele mai importante investitii in publicitatea din presa scrisa in prima jumatate a lui 2015 sunt reprezentate de zona de retail, urmata de sectorul farmaceuticelor si de cel al vehiculelor. Comparativ cu acelasi interval al anului 2014, investitiile in publicitatea din presa scrisa pentru activitatile de divertisment si timp liber au avut cea mai importanta evolutie, crescand cu peste 50%, in principal datorita concertelor si evenimentelor derulate in acest interval, ca de exemplu evenimentul promovat de Orange – The Color Run sau Concertul Andre Rieu. Cresteri importante s-au inregistrat si pentru sectorul financiar, in acest caz evidentiindu-se marci din categoria IFN-urilor, ca de exemplu Viva Credit si Cetelem, si din categoria institutiilor bancare, ca de exemplu ING Group si Banca Transilvania.
Analizand modul in care au fost directionate investitiile in publicitate pentru presa scrisa in prima jumatate a lui 2015, observam ca acestea au fost orientate catre cotidienele nationale in proportie de 44%. Dintre acestea, Libertatea continua sa fie publicatia care a atras cele mai mari volume de publicitate in primul semestru al acestui an, cumuland peste 40% din totalul investiilor atrase de cotidienele nationale.
Informatii suplimentare:
1. Despre BRAT:
BRAT este organizatia industriei de media din Romania care masoara audienta presei scrise si a mediului online, auditeaza tirajele (presa scrisa) si monitorizeaza investitiile in publicitate (presa scrisa, online, radio si outdoor). Masuratorile si monitorizarile BRAT sunt independente si transparente, pe baza standardelor profesionale stabilite de membrii sai in concordanta cu normele internationale. BRAT pune la dispozitia pietei de media si de publicitate indicatorii de performanta obtinuti in urma auditului si a studiilor realizate. De aceea, rapoartele BRAT reprezinta reperul sigur si credibil pentru decizii strategice care implica industria media.
2. Despre MIP:
Monitorizarea investitiilor in publicitate (MIP) este studiul realizat de BRAT incepand cu 2011 care pune la dispozitia pietei de media si de publicitate informatii complete despre campaniile publicitare desfasurate in cadrul publicatiilor tiparite, emisiilor statiilor radio, site-urilor web si locatiilor OOH. Monitorizarea este realizata pe baza de standarde si metodologii create si acceptate de industria de media si publicitate.
In cadrul studiului de Monitorizare a Investitiilor in Publicitate sunt inscrise peste 200 dintre cele mai relevante publicatii nationale, locale si regionale, opt statii radio nationale, aproximativ 2000 de site-uri web, precum si 12 cele mai importante companii de OOH. In cazul publicitatii online sunt monitorizate doar campaniile publicitare de tip display si nu este inclusa publicitatea servita de site-uri specializate cum ar fi Google, Facebook, Yahoo etc.
Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la comunicare@brat.ro sau 0722 755 221, Cosmina Bucur.