SATI 2.0: BRAT relanseaza Studiul de Audienta si Trafic Internet

Dupa 10 ani de la prima livrare a rezultatelor Studului de Audienta si Trafic Internet (SATI), BRAT relanseaza studiul prin cooperarea cu doua companii nordice: CXENSE si si Enreach OY 

Dupa 10 ani de la prima livrare a rezultatelor Studului de Audienta si Trafic Internet (SATI), BRAT relanseaza studiul prin cooperarea cu doua companii nordice: CXENSE – companie norvegiana si Enreach OY – companie finlandeza, specializate in tehnologie si cercetare online. La fel ca si pana in prezent, studiul va masura traficul, audienta si profilul acesteia pentru aprox. 200 de siteuri, dar aduce o serie de imbunatatiri semnificative: tipuri de rezultate furnizate, frecventa de raportare, modalitatea de exploatare a rezultatelor si extinderea scopurilor pentru care acestea sunt utilizate. Odata cu noua arhitectura, BRAT va lansa platforma de management a datelor online denumita SATI DMP, un instrument adaptat nevoilor curente de exploatare a inventarului online ce va permite o adresare directa, targetata, a audientei. SATI DMP va deveni operational la inceputul lunii octombrie 2017.
 
Relansarea SATI si lansarea SATI DMP marcheaza un moment important in industria de publicitate online din Romania si demonstreaza capacitatea industriei reunita in cadrul asociatiei de a raspunde eficient si prompt la noile cerinte din domeniul publicitatii online. Publisherii romani vor raspunde solicitarilor clientilor de publicitate cu rezultate in timp real, masurate si exploatate intr-un sistem tehnologic modern, adaptat atat publicitatii de tip display cat si programatic. Felicit membrii asociatiei care au participat la relansarea studiului si am convingerea ca noile tipuri de rezultate si exploatare a datelor va atrage si alti participanti in studiu.”, declara Silviu Ispas, Presedinte BRAT.
 
Metodologia SATI respecta standardele internationale specifice studiilor de trafic si audienta pentru mediul online si a fost aleasa de membrii BRAT dupa desfasurarea unei licitatii la care companii specializate in domeniul cercetarii si tehnologiei online si-au prezentat solutiile. Metodologia SATI presupune realizarea a 4 etape principale: masurarea traficului – un recensamant tehnic al acesarilor paginilor online, analiza de continut – care are la baza o  analiza semantica ce ofera informatii despre temele de interes ale utilizatorilor siteurilor, realizarea unui studiu online – studiu realizat pe un esantion reprezentativ, pe baza de chestionar online, realizat continuu, si care ofera informatii despre profilele sociodemografice si intentiile de consum ale vizitatorilor si realizarea unei analize statistice ce utilizeaza rezultatele etapelor anterioare pentru estimarea numarului de vizitatori in medie pe luna a fiecarui site. Rezultatele studiului vor putea fi analizate in timp real pentru partea de trafic si analiza de continut, iar rezultatele de audienta si profile vor fi accesibile zilnic dupa o prima perioada de culegere si analiza a rezultatelor. In plus, pentru prima data de la livrarea rezultatelor de audienta si profile aferente unui website, va fi posibila livrarea acestor rezultate separat pentru fiecare dispozitiv utilizat pentru vizitarea siteului.
 
„Noii furnizori ai solutiei SATI propun o solutie tehnologia avansata care va ajuta industria  locala si va oferi sansa de a profita de progresul din ultimii ani din domeniul tehnologic, pentru a putea aduce un plus valoric continutului si publicitatii din siteurile romanesti. Noul sistem va permite analiza combinata a doua tipuri de rezultate pentru vizitatorii fiecarui site: preferintele si interesele vizitatorilor prin observarea pasiva a accesarii unui anumit tip de continut pe siteurile vizitate, impreuna cu datele sociodemografice si interese declarate pentru consumul de produse sau servicii. Combinarea in acelasi sistem a celor doua tipuri de rezultate este inovatoare si va produce valoare atat in domeniul editorial cat si in zona publicitatii. Odata cu relansarea SATI, editorii au la indemana un instrument profesionist prin care pot realiza o analiza detaliata asupra continutului propriilor siteuri.” a declarat  Mihai Badea, Directorul SATI.
 
Lansarea platformei comune de date a publisherilor locali SATI DMP va oferi posibilitatea participantilor la acest proiect de a pune in valoare calitatea, transparenta si relevanta rezultatelor SATI. Noua platforma va include cel mai mare numar de siteuri din mediul online romanesc, dand astfel posibilitatea beneficiarilor de a adresa cea mai mare varietate de grupuri tinta si transparenta asupra modului in care acestea au fost definite. SATI DMP este un raspuns al pietei locale de publicitate la nevoia de a exercita un control adecvat asupra spatiilor si mesajelor publicitare tranzactionate in regim programatic. Beneficiile unei transparente mai mari din acest punct de vedere vor ajuta atat agentiile si clientii de publicitate, cat si detinatorii de spatiu publicitar.
 
Petteri Vainikka, VP Strategic Business Development la Cxense si Kimmo Kiviluoto, CEO  & Founder al Enreach Solutions Oy au declarat cu ocazia inceperii noului contract: „Noi, cei de la Cxense și Enreach, suntem cu adevărat încântați de colaborarea cu BRAT. Tehnologia noastră permite colectarea, analizarea și raportarea datelor comportamentale online la un nivel de detaliere și acuratețe care nu a fost posibil pana in prezent pentru BRAT. O mai bună cunoaștere va aduce beneficii tuturor părților din ecosistemul digital - editori, clienti și agenții de publicitate, precum și consumatorilor, utilizatorilor. Împărtășim pe deplin nivelul ridicat de ambiție și profesionalism al BRAT și, prin colaborarea cu BRAT si partenerii săi din Romania ne angajăm să furnizăm servicii de măsurare online la un nivel superior.” Ståle Bjørnstad, Cxense CEO, a adaugat cu aceasta ocazie: "Cxense este mandru să furnizeze pentru industria din Romania rezultate de trafic si audientă, răspunzand initiativei BRAT privind masurarea mediului online”.
 
„Sistemul ales in urma cu 10 ani de membrii BRAT s-a dovedit robust si capabil sa raspunda eficient cerintelor pietei fara modificari semnificative o lunga perioada. Parteneriatul cu fostii furnizori, compania germana Spring care ulterior a devenit Kantar Media Spring, si-a demonstrat puterea si avantajele in tot acest timp. BRAT este onorat de acest parteneriat si multumeste pentru sprijinul acordat industriei online din Romania prin lansarea proiectului SATI. In acelasi timp, modificarile profunde care au avut loc in domeniul online in ultimii ani au determinat beneficiarii SATI sa caute noi solutii, noi tehnologii, sa se adapteze noilor tendinte: utilizarea unui numar mare de dispozitive, date in timp real, rezultate adresabile si targetabile prin sisteme integrate. Dupa 10 ani, BRAT lanseaza SATI 2.0, un sistem unic, inovativ si care va oferi o nou abordare industriei online: date in timp real, accesibilitate, adresabilitate – atribute esentiale ale modului in care mediul online functioneaza in prezent.” a afirmat  Arina Ureche, Directorul General al BRAT.
 
Importanta relansarii studiului si efectele asteptate ale acestuia pentru industria de online se regasesc si in declaratiile membrilor BRAT beneficiari ai proiectului.
 
Dragos Stanca, partener si reprezentant al grupului regional Think Digital în România: „Publisherii locali au nevoie de resurse tehnologice comparabile cu cele oferite de playerii globali pentru a-si păstra relevanța si, deci, pentru a rămâne în business. Ori acest lucru nu e posibil, momentan, decât prin proiecte comune, de acest tip. Prin urmare salut finalizarea proiectului pentru lansarea noului sistem de măsurare al SATI. După 10 ani de la gândirea celui actual era necesar acest efort financiar al industriei pentru un upgrade major. Rezultatele de trafic în timp real precum si a datelor legate de calitatea audiențelor în 24 de ore, plus un sistem comun de data management va ajuta piața locală, indiscutabil. Sper doar ca si clienții si agențiile de media să respecte si susțină acest efort financiar considerabil, în actualele condiții de piață, efort pe care partenerii lor de business din zona de conținut îl fac acum. Altminteri, fără susținerea întregului ecosistem, piața locală riscă să asiste în viitor la dezechilibre majore în relația cu platformele globale care absorb deja aproape toată crestere bugetelor de digital advertising, existând prin urmare riscul real de a ajunge într-o situație monopolistică pe care, cred eu, o piață matură trebuie să facă eforturi să o evite.”
 
Alin Popescu, CEO avocatnet.ro: “E pentru prima data cand piata media din Romania are un instrument tehnologic integrat de masurare, analiza si management al proprietatilor digitale, care ii permite sa se gandesca la viitor intr-un mod cu totul diferit decat pana acum. Avem nevoie sa traim in prezent si sa aruncam, mereu, un ochi in viitorul in care traiesc marile puteri ale internetului de astazi. Iar tehnologia care construieste acum ecosistemul de la SATI e un pas mare inainte pentru toata piata din Romania.“
 
 
Informații suplimentare:
 
Despre BRAT
 
BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența mediului online, a presei scrise si a panotajului, auditează tirajele (presă scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presă scrisă, online, radio și outdoor). Măsurătorile și monitorizările BRAT sunt independente și transparente, pe baza standardelor profesionale stabilite de membrii săi în concordanță cu normele internaționale.
 
BRAT pune la dispozitia pieței de media și de publicitate indicatorii de performanță obținuți în urma auditului și a studiilor realizate. De aceea, rapoartele BRAT reprezintă reperul sigur și credibil pentru decizii strategice care implică industria media.
 
SATI a fost lansat de catre BRAT in 2007, masoara in prezent aprox. 200 de siteuri si este singurul studiu recunoscut de industria online din Romania pentru analiza performantelor  mediului online, realizat utilizand standarde, tehnologii si metodologii de masurare moderne, recunoscute international si acceptate de industia online.
 
Despre CXENSE
 
Cxense permite companiilor media, e-commerce și marcilor de consum din întreaga lume să își asume controlul asupra propriilor date de audiență pentru a oferi utilizatorilor experiențe personalizate și atractive, castigang astfel utilizatori angajați, venituri digitale sporite și conversii mai mari de vânzări. Cxense are sediul central în Oslo, Norvegia, cu birouri din întreaga lume. Mai multe informații: www.cxense.com.
 
Despre Enreach
 
Enreach ajută editorii și agențiile de publicitate să obțină o valoare maximă din propriile date – colectand, îmbogățind, analizând și aplicând rezultatele prin intermediul soluțiilor sale de analiză și raportare. Fondată în 2010, Enreach are sediul în Helsinki, Finlanda. Mai multe informații: www.enreach.me.
 
Persoană de contact pentru presă:
Arina Ureche (arina@brat.ro, 0722755220)