Comunicat de presa: BRAT a inaintat catre Guvern raportul privind impactul campaniei de informare publica in cadrul populatiei

BRAT prezintă datele și concluziile după primul demers transparent de comunicare realizat în parteneriat cu Guvernul României

În urmă cu exact un an, în martie 2020, BRAT - Biroul Român de Audit Transmedia - a inițiat, la cererea membrilor săi, un demers comun de identificare a unui set de măsuri pentru sprijinirea presei în contextul stării de urgență generate de COVID-19 și a blocării bugetelor de comunicare - fapt care a afectat grav companiile din cadrul organizației – peste 150 de editori, agenții de publicitate și companii din industria media.

Demersul inițiat de BRAT, la care s-au adăugat apoi și alte asociații profesionale, s-a concretizat sub forma campaniei de informare publică derulată de către Guvernul României în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2020, modificată și completată prin OUG nr. 86/2020 și prin legea nr. 165/2020.

Pentru a sprijini implementarea campaniei de informare în conformitate cu prevederile legale și ținând cont de statutul asociației de organism independent, standardizat și transparent, BRAT a încheiat, la solicitarea Guvernului, un protocol de colaborare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), autoritate a statului responsabilă cu implementarea campaniei, protocol în baza căruia a furnizat periodic rapoarte independente de monitorizare a difuzării mesajelor campaniei în presa scrisă, radio (stații naționale), online și outdoor.

Azi, 9 martie, BRAT a transmis Guvernului României, în vederea evaluării impactului campaniei de informare în rândul populației, un raport detaliat de execuție pentru cele 6 luni de desfășurare în presa tipărită, mediul online, radio național și panotaj stradal.

Raportul conține o analiză detaliată a difuzării mesajelor în cele 4 medii monitorizate de asociație, distribuția acestora pe diverse criterii de clasificare și o evaluare a impactului în ceea ce privește numărul de oameni atinși și profilul acestora.

Câteva informații-cheie din raport:
  • În mediul ONLINE, campania s-a desfășurat în perioada 12 iunie – 31 decembrie 2020, prin afișarea de peste 3,14 miliarde de ori a bannerelor campaniei, în cca. 300 de site-uri. Campania a atins lunar peste 7,9 milioane de persoane cu vârste între 14 și 74 de ani, acoperind uniform toate categoriile de gen, vârstă și statut social.
  • În PRESA SCRISĂ tipărită, campania s-a desfășurat în perioada 17 iunie – 31 decembrie 2020, prin publicarea a aproximativ 9.000 de machete în aproximativ 200 de publicații, fie locale sau naționale, cea mai mare proporție a machetelor fiind difuzată în cotidiene locale. Campania a atins peste 5,4 milioane de persoane, cu vârste între 14 și 74 de ani, acoperind toate categoriile de gen, vârstă sau statut social și, în special, persoanele adulte de peste 45 ani și persoanele cu statut social înalt.
  • Pentru PANOTAJ OUTDOOR, campania s-a desfășurat în perioada 3 iulie – 31 decembrie 2020, prin decorarea a aproximativ 1.500 fețe suport ale panourilor publicitare incluse în campanie, 27% în București, 30% în orașe cu peste 200.000 locuitori și 43% în restul orașelor. Campania OOH a atins, lunar, în 11 dintre cele mai mari orașe din România, peste 2,3 milioane de persoane cu vârste între 14 și 74 de ani, acoperind toate categoriile de gen, vârstă sau statut social, și, în special, persoanele tinere, între 14 și 24 ani și persoanele cu statut social înalt.
  • În cadrul STAȚIILOR RADIO naționale, campania s-a desfășurat în perioada 7 iunie – 31 decembrie 2020, prin difuzarea de aproximativ 30.000 de ori a spoturilor aferente Campaniei, la 10 stații radio naționale.
Campania a atins așadar, în 3 din cele 4 medii monitorizate de BRAT (outdoor, online și print), 12,7 milioane oameni, aproximativ 82% din populația cu vârsta între 14 și 74 ani din România având acces la mesajele difuzate în cadrul campaniei. La aceste rezultate se adaugă cele din audiovizual (radio/TV).

În concluzie, din experiența noastră profesională, considerăm că obiectivele de comunicare ale campaniei au fost îndeplinite cu succes din punctul de vedere al acoperirii audienței vizate.

În opinia BRAT și în acord cu majoritatea membrilor asociației, modalitatea aleasă pentru derularea unei campanii guvernamentale de acest tip este un model de bună practică privind transparența și respectarea standardelor profesionale ale industriei, având la bază criterii corecte de alocare a bugetelor de comunicare, un model ce poate fi urmat în orice acțiune similară derulată de stat.

BRAT consideră că, dincolo de îmbunătățirile ce pot fi aduse atât din punct de vedere al unor mai bune criterii de alocare a sumelor, cât și al procedurilor de derulare sau privind conținutul efectiv al comunicării, s-a creat un cadrul legal și un precedent exemplar, prin care astfel de campanii ar putea fi derulate cu succes și în viitor, prin implementarea unor principii de obiectivitate și transparență, cum ar fi:
  • Criterii de eligibilitate a beneficiarilor campaniei pe baza comportamentului responsabil față de societate, manifestat prin plata constantă a taxelor și impozitelor și menținerea unui climat de afaceri sănătos, prin încurajarea valorilor reale și a investițiilor etice în publicitate, respectându-se, astfel, principiul corectitudinii și al obiectivității;
  • Asigurarea accesului neîngrădit și echitabil la fondurile guvernamentale pentru toate entitățile juridice cu activitate curentă în cadrul unui mediu și care respectă standardele industriei de profil, respectându-se, astfel, principiul tratamentului egal și al nediscriminării și eliminându-se riscul de fraudare a fondurilor publice și de alocare a acestora pe criterii eronate;
  • Fixarea de către autoritatea publică a unor prețuri realiste și corecte, ancorate în practica comercială uzuală de zi cu zi a pieței de profil și echilibrate în funcție de categoriile specifice de produse media participante și, nu în ultimul rând, în funcție de performanțele reale și demonstrabile ale acestora, respectându-se, astfel, principiul proporționalității și încurajând concurența loială între participanții în cadrul campaniei, eliminând totodată criteriile subiective de evaluare;
  • Cerința autorității publice de monitorizare și evaluare a performanțelor obiective ale produselor media participante la campanie, prin colaborarea cu organisme independente, recunoscute de industria de profil, ce realizează o măsurare standardizată, obiectivă, transparentă și unitară pentru toate produsele media, respectându-se, astfel, principiul transparenței și corectitudinii și asigurându-se garanția îndeplinirii obiectivelor de livrare asumate de către beneficiarii Campaniei.
Considerăm că aceste principii reprezintă fundamentul oricărei campanii de informare publică ce ar putea fi organizată în viitor pe baza unor fonduri publice, astfel că recomandăm păstrarea, pe cât posibil, a unui model similar de organizare și reglementare a unei eventuale viitoare campanii de interes național.

BRAT - Biroul Român de Audit Transmedia - este asociația profesională a industriei de media ce reprezintă de peste 20 de ani peste 150 de companii: 75 de editori de presă scrisă și digital (care editează peste 350 de produse media), 20 de companii din domeniul publicității stradale, 55 de agenții de publicitate și alte companii din domeniu.

Raportul poate fi accesat la: https://www.brat.ro/assets/cms/2021/03/09/74/brat_raport_primele_6_luni_campanie_public.pdf
 
Persoană de contact pentru presă:
Arina Ureche (arina@brat.ro, 0722.755.220)