BRAT in media
back to BRAT in media
Pagina de Media: Cât contează datele în publicitate? În online. Cum le folosesc agențiile? BRAT ține Ziua Cercetării Media
Cât de importante sunt datele de audiență în publicitatea online? Cum pot face mai eficientă o campanie? Care sunt limitările legale când se colectează date?
Întrebări care își vor căuta răspunsurile la Ziua Cercetării Media, pe 10 octombrie, într-un eveniment organizat de BRAT - Biroul Român de Audit Transmedia.
Dragoș Stanca, Președintele BRAT, va dezbate împreună cu lideri ai industriei locale de media, reprezentanți ai unor mari agenții de media și clienți, provocările actuale ale industriei digitale.
Printre invitați, nume din afară: David Gosen, Chief Commercial Officer CXENSE și Alex Chapko, GM & VP Sales Piano.
Evenimentul va avea loc pe 10 octombrie, de la ora 9.30, la Teatrul Apollo 111.
Date despre agenda evenimentului, aici
Pentru participare, vă puteți înregistra aici.
Ce se va discuta la Ziua Cercetării Media, la evenimentul: SATI DMP - Importanța datelor în ecosistemul publicității online?
Conferința va aborda tema utilizării datelor în campaniile publicitare online, atât sub aspectul beneficiilor pe care acestea le aduc în eficientizarea campaniilor, dar și al riscurilor și limitărilor legale pe care industria le are în vedere când utilizează date.
Una dintre temele propuse este utilizarea datelor colectate prin alianțe ale publisherilor locali, ce folosesc o metodă unitară și transparentă de colectare și prelucrare a datelor.
Arina Ureche, Director General BRAT, va prezenta SATI DMP - soluția publisher-ilor din România, ce oferă industriei de publicitate instrumentele necesare pentru a derula campanii publicitare online eficiente, sigure, într-un mediu transparent.
Pieter Jadoul, Business Strategy and Development Director în cadrul Pebble Media (Belgia), va prezenta DaviD - o alianță de publisheri a industriei din Belgia și modelul utilizat de aceștia, în tranzacționarea publicității online, utilizând date.