BRAT in media
back to BRAT in media
Mediafax: BRAT a sarbatorit 20 de ani; Mediafax, printre cei premiati pentru contributia la dezvoltarea BRAT
BRAT a sărbătorit, joi, 27.09.2018, 20 de ani de existenţă printr-un eveniment de amploare, la care a fost invitată întreaga industrie de media şi publicitate şi la care au fost premiaţi cei care au susţinut şi contribuit la dezvoltarea şi evoluţia organizaţiei, printre care s-a numărat şi Mediafax Group.
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) a premiat în cadrul evenimentului aniversar de joi, care a avut loc în Bucureşti, editorii cu activitate neîntreruptă de măsurare a produselor editoriale, agenţiile media care utilizează încă de la primele livrări de rezultate toate studiile asociaţiei, precum şi parteneri şi prieteni.
Mediafax Group s-a numărat printre companiile media care au primit certificate aniversare, oferite partenerilor pentru care "nu a fost nevoie de regulament, de definiţii, de sancţiuni, de remindere. An de an, semestru de semestru, audit de audit, livrare de livrare. Au cifre de difuzare auditate continuu de 20 ani, date de audienţă de peste 15 ani sau de la prima apariţie a publicaţiilor. Sunt site-uri măsurate continuu de la lansarea SATI, din 2007. Au fost editorii care au înţeles încă de la început ce reprezintă măsurarea obiectivă şi independentă, cât este de important pentru afacerea pe care o conduc. Sunt editorii care încă de la începuturile SATI au măsurat continuu site-urile, au menţinut constanţa şi neîntrerupta rigoarea măsurării. Sunt în acelaşi timp editorii ce au rezistat probei anilor", potrivit organizatorilor.
Pe lângă Mediafax Group (cu 19 certificate, pentru businessmagazin.ro, zf.ro, csid.ro, gandul.info, go4it.ro, mediafax.ro, one.ro, promotor.ro, prosport.ro şi Business Magazin, Ziarul Financiar), au mai fost premiaţi Adevărul Holding (pentru cele 19 certificate pentru site-urile adevarul.ro, click.ro şi pentru publicaţiile Click,Click pofta buna!, Click SANATATE, Click! de Duminica, Click! Ghid TV, Click! pentru femei, Dilema Veche, Historia, OK! Romania, Weekend Adevarul), Bihoreanul, Burda România (22 de certificate, pentru femeia.ro, revistaioana.ro şi Auto Motor si Sport, Casa si gradina, Cosmopolitan, Femeia de azi, Ioana, Marie Claire, Men`s Health, National Geographic, Sanatatea de azi), Fun Management (cinemarx), Editura Evenimentul şi Capital (capital.ro, evz.ro şi Capital, Evenimentul zilei), Internet Corp (pentru 9am.ro, garbo.ro, kudika.ro, wall-street.ro), Jurnalul Naţional, Misiunea Casa, Obiectiv Vocea Brăilei, Pro TV (pentru pro2.ro, procinema.ro, protv.ro, sport.ro), Publicaţiile Flacăra, Ringier România (pentru cele 27 de certificate pentru avantaje.ro, libertatea.ro, tvmania.ro, unica.ro şi Autobild, Avantaje, ELLE, Glamour, Libertatea, Libertatea - Supliment Weekend, Libertatea pentru femei, Psychologies, TV Satelit, TVMania, Unica, Viva), România Liberă (pentru Romania Libera, Casa mea) şi Viaţa Liberă Galaţi.
Certificate aniversare au primit şi agenţiile media care au contribuit la profesionalizarea industriei de profil din România prin utilizarea continuă a tuturor studiilor şi instrumentelor industriei puse la dispoziţia pieţei de către BRAT - SNA FOCUS, SATI, MIP: BV McCann Erickson, Carat România, Initiative Media, Media Investment Communication, MindShare Media, Publicis Groupe Media şi Zenith Media Communications.
Directorul general al BRAT, Arina Ureche, a spus că "poate mai important decât studiile, indicatorii de performanţa ai produselor media, rezultatele livrate zi de zi de către BRAT, este faptul că industria reunită în cadrul BRAT a devenit o comunitate care îşi cunoaşte şi apară interesele atunci când este cazul".
Au fost premiaţi şi cei care au crezut în parteneriatul cu BRAT, şi-au asumat principiile asociaţiei, contribuind decisiv la respectarea acestora: Mihai Aniţa (PriceWaterhouse Coopers), Adrian Cupşa (General Media Forest), Septimiu Suciu (CCSAS), Andi Dumitrescu (GFK Romania), Peter Masson&Josephine Bucknull (Sesame).
Biroul Român de Audit Transmedia este organizaţia industriei de media şi publicitate care are ca obiectiv stabilirea de metode şi standarde comune privind modul de măsurare al indicatorilor de performanţa ai produselor media.
BRAT sprijină industria de media şi publicitate prin studii strategice şi tactice utilizate în realizarea strategiilor de media şi comunicare şi în achiziţia de media. BRAT măsoară transparent şi obiectiv audienţa mediului online (SATI si SATI DMP), presei scrise (SNA si Auditul Tirajelor) şi a panotajului (SAO), realizează studiul de consum şi strategie media (FOCUS), şi monitorizează investiţiile în publicitate în 4 medii (MIP): online, presa scrisa, panotaj si radio.
De-a lungul existenţei, BRAT a contribuit la dezvoltarea industriei de media şi publicitate şi s-a consolidat într-o asociaţie reprezentativă reunind, în prezent, peste 150 de membri din industria de media şi publicitate: editori de presă online, presă scrisă, agenţii, regii şi clienţi de publicitate, staţii radio şi companii de outdoor.
BRAT s-a diferenţiat ca deschizător de drumuri în industria media, asumându-şi provocări, adoptând noi standarde şi dezvoltând continuu proiectele sale. Studiile asociaţiei urmează cele mai bune practici şi metode la nivel internaţional în domeniul cercetării media, selectate şi adoptate de membrii asociaţiei, şi adaptate specificului industriei locale. Fie că a fost prima organizaţie care a utilizat în România tehnici şi metode inovatoare de la nivel internaţional, fie că a dezvoltat proiecte curajoase ce au devenit exemple pentru industriile altor tări, BRAT a fost preocupat de dezvoltarea industriei de media şi publicitate din România şi a construit instrumente profesioniste care stau la baza dezvoltării şi profesionalizării industriei media şi de publicitate.